Două minute

Ieri lângă Intercontinental am virat la dreapta pe Batiștei. Am fost nevoit să mă opresc pentru că un flăcău oprise mașina în mijlocul străzii. Opresc și deshid geamul (conversația a avut loc pe un ton civilizat):

Eu: Și acum ce facem ne certăm?
El: De ce să ne certăm?
Eu:Că nu pot să trec de tine!
El: De ce nu poți?
Eu: Pentru că ai parcat în mijlocul străzii.
El: Și unde vrei să parchez ca nu e nici o parcare.
Eu: Ai parcare la dreapta în subsol la Teatrul Național
El: Eh și ce fac mă duc până acolo pentru două minute? Stau doar două minute!
Eu: În două minute încurci foarte mulți oameni.
El: Păi nu stau decât două minute.
Eu: Ăsta e răspunsul tău?
El: Pai nu dar...

Nu am mai auzit ce a zis că am plecat. Apăruse o mașină în spatele meu.

Astea 2 minute sunt esența. În astea două minute a luat Hitler decizia de a renunța la școala de pictură și de a porni, în loc, al doilea Razboi mondial, în astea două minute a fost salvat un copil de la înec, a fost stins un incendiu care nu mai putea să aștepte etc etc.

Se pare că avem probleme să privim realitatea în ochi! Am greșit! Scuze! Nu mai fac! Și cu asta toată lumea are o zi bună.

Nu?