Lucrurile bune te costă.

Aseară vorbeam cu un amic la telefon (altul decât cel din grecia) și cum vorbeam noi așa frumos despre ce   să mai întreprindem noi acum că ne-am făcut mari, discuția a căpătat un aer melancolic ce avea să meargă mai departe. Așa că am pus urechea în receptor cu atenție maximă și am realizat că mai există un om care simte ca mine. Ce simte? Uite asta:

Că vrea să facă lucrurile din plăcere. Că s-a săturat de oamenii care vor toți să facă lucrurile din plăcere dar nu au timp ( că merg la shopping, că merg la grătar, că au rate, că au copil, că că că.) Că s-a săturat de oameni care visează dar nu au curaj de teamă să nu fie înșelați. Că nu găsește oameni cu care să comunice real și onest și care să nu te jignească cu incultura lor și cu prefăcătoria lor. Să nu te jignească a se citi "care să nu te facă să vrei să le dai un picior în dinți".

Eh și amicul meu vorbea aproape cu cuvintele mele.

Iar răspunsul meu este evident și este ăsta: are dreptate. Toți vor să facă lucruri mișto dar să aibă și munca de 8 ore, să meargă și la mare, să doarmă în weekend să câștige  două mii pe lună. Ori nu prea merge așa.  Lucrurile bune te costă. Energie, suflet, curaj, somn, confort. Altfel nu ai cum. E ca și cum ai o mașină de 200 de cai putere și vrei să meargă cu bere. Nu merge.

Iar eu cred că răspunsul este următorul: curaj. Să te asculți, să îți urmezi instinctul (nu și setea) și să ai încredere în cei din jur. Cât se poate. Încetul cu încetul.

Pa.