Esență tare.

Esență pentru că despre asta e vorba și tare pentru că nu se poate schimba. Sau cel puțin așa pare. La fel ca toți sau aproape toți concetățenii mei trăiesc într-un oraș din ce în ce mai desfigurat. Sigur că mă aflu pe un teren minat și risc să pic din punct de vedere al tonului și al subiectului într-un clișeu oribil. Am să încerc să nu o fac. Sper să îmi și reușească. Ziceam de oraș.
Orașul este, cred eu, o formă de organizare a societății care aparent este superioară unei alteia, care se numește sat. De ce superioară? Păi nu mai facem caca și pipi  în curte iarna când e frig, curge apă caldă, la "ghivetă" și nu mai ai grija focului care trebuie făcut și întreținut. Niște plus-"uri" încontestabile.

Și altele cum ar fi că nu mai mergem cu căruța ci cu mașina(unii dintre noi). Avem magazine de unde luăm păpica. Apa de băut curge tot la ghivetă.

Toate aceste lucruri se adaugă la mitul orașului ca nestemată a societății moderne. Un fel de așezare care nu mai este în sânul naturii ci pare că impotriva ei dar care cel puțin pe hârtie îți promite că e tot ce îți dorești.
Dar vă propun să aruncăm împreună (chiar dacă suntem de acord cu rezultatul sau nu) o privire cât mai "lucidă" asupra acestei situații.

La mine acasă de pe țevile de scurgere a apei menajere, intră în casă un miros oribil de caca deși eu nu am folosit toaleta. Și asta în majoritatea timpului. Deci am câștigat că nu mă mai duc eu în toaleta urât mirositoare din curte. Vine ea la mine. E drept că ar putea cineva să spună că totuși am avantajul că nu meg în fiecare zi în curte. Eu aș răspunde un pic cam nedelicat și chiar barbar că eu am mulți prieteni care de mult nu mai merg la "nr 2" zilnic din cauza alimentelor care exista pe piață dar deja anticipez.

Apă caldă. Da, este bună și de necombătut. Plus.

În ceea ce ține de păpică aici situația nu e așa roză. Supermarketuri care vând tot ce (vrei și ce) nu vrei. Cel puțin dacă ai un bun simț elementar și o educație a alimentației la fel de elementară. Semipreparate totul pasteurizat, mezeluri care au același gust, plastic peste plastic și lapte făcut la butoi.  Minus.

Zgomot. Cei care stau în București și nu numai, știu exact despre ce vorbesc. Că e de la pista de motociclism din colțul străzii sau de la cursa de nascar din spatele blocului, muzica "arăbească" de la vecin sau pur și simplu tramvaiele clasice, zgomotul te sapă la intelect. Minuuus!

Trafic. Nici nu vreau să încep la capitolul ăsta pentru că risc să mă prost-dispun pe următoarea lună. Minus.

Cafenele și cluburi pline cu o lume pestriță. În funcție de zonă și oră plus-minus.

Artă. Da. Teatre, filme, concerte. Împânzite de telefone mobile care sună, mitocani care întârzie și riscul de a aluneca pe cutii de bere, cred că încă constituie un plus. Plus.

Toate cele de mai sus cu bune și rele se "varsă" într-un stres care se răspândește la toate nivelurile societății. De la trafic până la doamna de la taxe și impozite, de la șeful de la serviciu care crede că Passat-ul din fișa postului îi mai adaugă un doctorat la CV, toate astea te otrăvesc mai mult decât dacă ar trebui să cureți cotețul porcilor din fundul curții de lângă latrină.

Mă opresc aici pentru că mă așteaptă șnițelul din carne de pui steroidizat și ajuns la maturitate ca Făt-Frumos: a crescut în 2 săptămâni cât alții în 12.

Sunt curios și mai ales deschis să văd dacă există un alt punct de vedere care ar putea să mă ajute să văd lucrurile mai spre gri măcar dacă nu color.

Cu drag

Cel care deocamdată doar își exprimă o părere.